S-au aranjat lucrurile foarte frumos pentru noi, astfel încât soțul meu să aibă două luni de vacanță. Am plecat la CT pe 8 iulie, la 38 de săptămâni. Am fost la o ultimă analiză necesară, apoi a doua zi am fost la o întrevedere cu doctorița aleasă. I-am spus foarte clar că vreau să fiu lăsată în pace să nasc în ritmul meu și doar să fie privitor dintr-un colț îndepărtat. Am ales și pachetul de naștere cu moașă, însemnând să fiu mereu cu ea în travaliu și expulzie. Moașa avea să aibă un pic de concediu de vineri până luni, fix în perioada de 40 de săptămâni.

Pe duminică l-am rugat pe bebe să mai aștepte o zi. Luni eram în plimbare pe la Mamaia când am simțit că parcă curge ceva. dar parcă nu. Ne-am dus spre casă. Eram în 40+2. Mi s-au fisurat membranele un pic după somnul de prânz, la 15:20. Pe bebe 1 îl născusem la 40+1.

Așteptând contracțiile, am făcut ceva treabă prin casă: am măturat, dat cu mopul, spălat vasele, am mâncat. Sergiu și restul erau plecați la plimbare pe plajă.

Contracțiile au început la 18:30.

Am stat lângă pat, ascultând afirmațiile pozitive, apoi am încercat să mă uit la serial, dar nu am reușit. Am mai mers la veceu de câteva ori pentru golire. În casă era gălăgie (Bub și nepoțica mea aveau activitate în sufragerie, cu mama mea – veniseră și ele să stea câteva zile la mare cu noi) și deja era mai greu să mă concentrez, așa că am chemat-o pe doula. A sosit pe la 21:30.

Am stat în pat de pe la 20:30, căci mi-era tare somn, odihnindu-mă între contracții. Deja vocalizam la expirație și mă masam cu pumnul la spate – era ritualul meu de a mă focaliza pe altceva. Bubu dormea în aceeași cameră, soțul era și el lângă mine. Am mers la baie să fac un pipi, că nu mai făcusem de mult. După, mi s-a dus dopul și ceva apă odată cu el. Am mai rămas pe WC și nu a mai durat mult până am simțit o presiune, așa că am zis că trebuie să plecăm.

Sergiu terminase de făcut bagajul lui și al lui Bub, le-a dus la mașină și apoi l-a luat pe Bubu și ne aștepta jos. Bubu era treaz și așa a rămas pe toată durata aventurii. Mi-am pus o rochiță și am ieșit pe hol. M-am oprit să mai am o contracție. Mama era în ușă, toată emoționată. M-am întors către ea și i-am zis foarte liniștită, insuflând încredere și relaxare, că e foarte ok.

Apoi am coborât lejer cele două etaje. Între etaje, altă contracție, și jos la fel. Am urcat în mașină în față, doula în spate cu Bubu. Soțul meu mergea foarte încet și oprea la fiecare contracție. Era în jurul orei 23:30 când am plecat.

Am ajuns în față la maternitate și am oprit. Am simțit nevoia să mai stau în mașină. Era foarte confortabil scaunul. După vreo 3 contracții mi s-a rupt toată apa, parcă ar fi fost o găleată întreagă. După câteva zile am descoperit aleza în portbagaj: nici pe jumătate plină nu era, și încă mirosea a bomboane (lichidul amniotic având un miros dulceag, divin).

Mă uitam la ceasul de la radio și era 23:56. Mă gândeam să intru după 00:00 ca să treacă data de mâine pe acte. Sergiu a dus actele la recepție. Am ieșit din mașină, am urcat scările și la ușă m-am oprit pentru altă contracție. Sergiu a rămas cu Bubu să parcheze mașina, apoi urmau să vină și ei.

Am ajuns la camera de gardă, între timp doula mea a chemat-o pe moașă (ce nu era pe tură, dar era în spital pentru că avusese deja o naștere). Nu am putut/vrut să mă urc pe masă, așa că m-am crăcănat pe un fotoliu și a putut să mă verifice așa. Dilatație maximă, cu o buziță de col care s-a dus între timp. A verificat și bătăile inimii lui bebe – era liniștit (nu știam dacă e băiat sau fată).

Am urcat sus cu liftul spre sala de nașteri, doar că deja îmi venea să împing pe contracții, și eram pe hol. M-am rezemat de doula și îmi venea să mă las în jos, până când, după vreo două împinsuri, am ajuns pe jos în 4 labe. Moașa și încă două asistente (cred, nu știu câte erau) erau pe fază în spatele meu, pentru a prinde bebe, puneau aleze pe jos.

Senzația de împins era atât de puternică încât nu simțeam că mă pot deplasa să ajung în sala de nașteri. Tot încercam să înaintez așa, mergând în 4 labe. Totuși, am avut o pauză și am reușit să ajung dintr-un foc. Eram lângă cada roz, am vrut să mă sprijin de ea, dar tot mai bine era în 4 labe.

Asta a fost poziția mea confortabilă pentru împins. Am mai împins de două ori. Simțeam cum bebe era acolo și cum țesuturile mele se întind atât de tare, încât parcă iau foc și se rup. Încercam, și am reușit (datorită antrenamentului zilnic), să mă relaxez și să mă concentrez pe respirație astfel încât să fie perineul și toată zona relaxate maxim, pentru a se întinde cu ușurință. Eram concentrată maxim doar pe asta: să fiu relaxată. Senzația de împins mă controla, corpul meu își făcea treaba singur. Eu doar relaxam fața și zona, în rest eram încordată, cel puțin brațele – parcă mă dureau.

La un moment dat, parcă trage cineva bebele din mine și am întrebat „Ce se întâmplă?”, am exclamat „Nu mai trage!”, dar citisem undeva că există senzația asta când trece bebe. În momentul următor a țâșnit bebe afară. L-am pus la piept. După ce tot îi masam spatele, lumea era curioasă deja să vedem ce e. Eu nici nu m-am gândit la asta. Era fetiță. Făcusem o fetiță. O bombonică. Era 00:28–30. Era și soțul lângă mine cu Bubu în marsupiu. Cică erau cu mine de când eram pe jos, pe hol. Nu s-a gândit să vocifereze ca să știu că au ajuns. Nici Bubu nu a scos niciun sunet.

M-am urcat în pat cu ea la piept să așteptăm placenta. Nicio ruptură, totul intact. Erau toți impresionați că bebe era mare și eu am perineul intact. Doar eu știu cât m-am antrenat și cât m-am concentrat în momentele alea. Bebelina imediat a început să caute sânul și să sugă. Contracțiile pentru placentă le-am simțit inconfortabile. Data trecută nu le-am simțit deloc.

Cordonul era fisurat, așa că au trebuit să îl taie când au descoperit. Dar sper că, cât am stat jos și până am ajuns pe masă, să își fi luat o bună parte din sânge. A ieșit și placenta după un timp. Bebe tot sugea de zor.

A venit o asistentă neonatolog să o maseze pe spate mai tare, ca să o facă să plângă. Am zis că nu trebuie să plângă și tot încercam să îi împing mâna cu mâna mea, cu intenția clară de „Lasă-mă, că fac eu mai frumos”. Dar, din răutate, parcă tot căuta să găsească un loc de unde să o deranjeze. Până la urmă a renunțat, că a văzut că nu vrea deloc să plângă. M-a marcat episodul ăsta, că nu mai termina să împingă bebelușa.

După vreo oră jumate, altă asistentă (sau aceeași) a vrut să o cântărească. Am insistat că o duc eu până acolo, dar nu a vrut, așa că bebelușa mea a plâns mult, pentru că draga de asistentă nu se gândise să pregătească totul dinainte, ci căuta acum prin sertare toate cele. Of. Era sub supravegherea soțului. Bubu plângea și el odată cu ea, că nu înțelegea ce se întâmplă de plânge așa tare.

Am primit-o înapoi și avea 4,3 kg cu 52 cm.

Am mai stat în pat, au atașat o bucată de pat lipsă și am întins picioarele. Am mai stat așa chill, nu mai era nimeni cu noi, doar doula, și era o atmosferă foarte relaxantă și faină. S-a întâmplat totul așa repede, încât nu am avut branulă. Am mers apoi în cameră. Bubu a avut activitate până la 4 dimineața, să se joace și să descopere camera. Am ațipit și eu un pic.

La 6:30 dimineața a venit cineva să îmi ia tensiunea și temperatura. Noroc că nu s-a trezit Bubu, deși era gălăgie. La 8 – alte controale, apoi mâncarea. Nu mai știu când s-a trezit Bubu, dar tare agitat a fost apoi. Era foarte obosit. Bebelina a dormit foarte bine și liniștită. Noi voiam să plecăm, dar a durat muuuult toată hârțogăraia lor. Am semnat cu neonato pe propria răspundere, apoi și cu ginecologul. Abia după prânz ne-au adus actele de externare și am reușit să ieșim pe la 3–4.

A treia zi am ieșit la plimbare pe plajă, apoi în fiecare zi pe undeva.

Soțul meu e foarte încântat de ce naștere ușoară, rapidă și frumoasă am avut.