360° Motherhood Evolution

Toți suntem unul

Îmi place această credință. De când am adoptat-o și chiar observând lumea, în fiecare zi, prin această nouă perspectiva, îmi place viața mai mult. E mai interesantă și frumoasă.

Că suntem toti parte din acelasi Dumnezeu, acelasi univers, acelasi corp fragmentat in infinite variante, infinite perspective, care se observa pe sine din diverse unghiuri, crescand neincetat si invatand. Iar creatia e infinita. Creste mereu, prin fiecare dintre noi. Fie ca suntem oameni, plante, animale, pietre, planete, suntem parte din acelasi sistem. Acelasi creator, dizivat in infinite suflete.
Cand vorbesc despre suflet, undeva pe site-ul acesta, povestesc cum Creatorul a inventat acest joc denumit viata. Si a creat acest joc pentru a se bucura si a vedea mereu cu ochi noi tot ceea ce a creat. Copiii sunt doar Dumnezeu in varianta cea mai pura. Iubire neconditionata, fericire si bucurie nealterata, traire doar in prezent, nelimitati in creatie, iubire infinita pentru a descoperi si uimire continua pentru a vedea orice a fost creat. Este greu jobul de parinte sa il inveti pe Dumnezeu insusi ce inseamna reguli si limitari. Cand acestea nu exista cu adevarat si nu e in natura lui.
Ca adulti, ne-am plictisit de viata, am vazut deja multe si nu ne mai bucuram, dovada si lipsa de energie si entuziasm.



Cum mă ajută pe mine sa am această credință? Cu ce imi sporește calitatea vieții și dacă mă face un om mai bun?


Eu sunt de parere ca un om nu poate ramane la fel toata viata, fie ca e constient de propriile schimbari sau nu. Un om care tine mortis sa nu se schimbe, cum am observat ca e la moda, mai ales prin filme… vorbeste doar Ego-ul din el, care e doar varianta AI a corpului care se autoprotejeaza, iar sufletul nu prea mai e prezent prin masinarie, traieste pe alte taramuri sau se uita din cand in cand si il roade suferinta. Sufletul nu e legat de acesta frica de schimbare. Sufletul e cel din spate, cel care observa viata prin acest corp, si care poate vorbi cu mintea, cu creierul, cu inima, cu corpul, si sa invete sa le foloseasca in mod optim pentru cea mai buna calitate a vietii. De multe ori vad ca Egoul a castigat oarecum autonomia, si a dobandit un caracter care nu e tocmai folositor sufletului care isi doreste altceva. Nu trebuie sa ne fie frica sa ne schimbam trasaturi de caracter, pentru a ne imbunatati calitatea vietii. Acestea pot definite, schimbate, antrenate.
Pana la urma, trebuie sa ne construim un Ego in care sa avem incredere, ca nu ne strica viata prin reactii aiurea si comportamente ciudate, atunci cand, ca si suflete, nu suntem la cârmă, constienti si prezenti in corp. Si se intampla de multe ori… sa fim obositi.

Mi s-a intamplat de multe ori sa vorbesc doar cu Ego-ul omului care nu face decat sa prezinte propriile convingeri si programari in mod automat, continuu, repetitiv. Poate si voi ati avut senzatia ca va vorbeste un robot, si nu un om adevarat, si ca nu are sens sa spui nimic, pentru ca ti-ai dat seama ca nu ai cu cine schimba vorbe cu sens, nejudecate, primite. Atunci cand sufletul e mai mult plecat, pentru ca nu a invatat la timp sa conduca o masinarie atat de complexa, intr-adevar, ramane doar un robot.

Atunci cand vorbesti direct cu sufletul unui om se observa lipsa judecatii, primirea cu bucurie de perspective noi, si autocorectia continua, dorinta de a invata, de a evolua.

Aceasta credinta ca suntem toti unul imi imbunatateste exponential calitatea vietii, si clar sunt un om mai bun. Pentru ca daca eu inteleg ca prin ceilalti oameni traiesc tot eu, ma uit la oameni cu dragoste si curiozitate sa inteleg ce vieti au. Ascult cu interes trairile lor, programarile lor, suferintele si momentele frumoase. Ma face sa iubesc oamenii, sa ii ascult cu adevarat, sa ma uit la fiecare ca la un spectacol splendid. Ma face sa observ plantele, florile, ploaia, orice constructie facuta de om, cu minunatia pe care o merita fiecare.

Inca din facultate, nu ma mai preocupa ca pierd anumite experiente, sau sa imi para rau ca nu am curaj pentru anumite trairi, pentru ca stiu ca le experimentez prin altii. Si m-am linistit brusc, nu mai exista gelozie sau regretul ca nu apuc sa le fac pe toate (plus credinta ca avem mai multe vieti).

Mă face sa observ plantele, florile, ploaia, orice construcție făcută de om, cu minunăția pe care o merită fiecare.

Aceasta perspectiva mi-a inlaturat si foarte multe frici, precum:

Ca nu sunt nicaieri in siguranta, doar acasa. -> Daca peste tot sunt tot eu, atunci peste tot sunt acasa.

Ca mi-e frica de oameni. -> Daca sunt tot eu in alte variante, atunci nu are sens aceasta frica.

Ca nu plec de pe continent niciodata. -> Daca tot este unul, atunci, oriunde m-as misca, tot acasa sunt, mereu in siguranta.

Așadar, poate îi vei vedea pe ei… ca pe tine în alte variante.

Tu ce zici despre aceasta perspectiva prin care poti privi lumea?

Scrie-mi !