Cum păstrez continuitatea în antrenamentele acasă
Am început să fac sport acasă în 2010. Până în 2018 când am rămas însărcinată si am ales să devin legumă. După prima naştere, am reuşeam să fac din când în când. Comentariile în primele 3 luni de genul “iar eşti însărcinată?” chiar mă deranjau. Nu a durat mult, pentru ca îmi doream al doilea copil imediat, şi am rămas însărcinată după 6 luni. Să am un bebe de 1 an si 3 luni şi un nou-născut a fost dificil, mai ales că descopeream tipare în programările minții mele care nu mă reprezentau şi să scap de ele a fost focusul principal. Aşa că m-am îngrăşat cam mult din cauza a mai multor elemente, în principal emoționale.
Au mai fost perioade când m-am ambiționat pentru o nuntă în familie, să nu fiu chiar balenă, şi am dat câteva kilograme jos. Totuşi, mămiciția m-a pus deseori la pamânt. Sincer, cred ca dacă eram fan cafea de pe atunci, aş fi avut o experiență diferită.
După ce am terminat cu alăparea celui de al treilea bebe, am reluat serios în 2023 odată cu descoperirea cafeinei. Era timpul pentru a-mi câştiga corpul înapoi. Eram arhi plină de experiențele printr-un corp care nu mă ajuta la nimic, mai mult mă trăgea în jos şi adăuga la motivele pentru care să fiu nemulțumită, iar asta reieşea şi în relatia cu copiii. Aşa că, după ce am ajuns pe o linie frumoasă mintală de a fi mamă, era timpul pentru corp.
Mișcarea zilnică a redevenit non-negociabilă.
Asta nu înseamnă că trebuie să te antrenezi ca o sportivă de performanță. Eu adunasem destulă disperare pe care atunci o scoteam afară prin mişcare, în 2023 din februarie pana m-am mutat în Bali în noiembrie.
Înseamnă doar că, în fiecare zi, corpul tău are nevoie de un semnal clar de la tine: „Am grijă de tine.” Și asta poate fi uneori 5 minute. Alteori 45. Dar cheia e să nu întrerupi lanțul. Pentru mine asta funcționează.
De ce nu cred în „2–3 antrenamente pe săptămână”
Pentru mine, dacă iei o zi pauză… e ușor să mai iei încă una. Și încă una. Până devine „gata, reîncep mâine.” Și mâine altceva e mai important, sau pur şi simplu ai uitat. Nu mai e niciun automatism instalat acolo. Se pierde uşor. Semnalul de la corp devine din ce în ce mai fad şi nu îl mai bagi în seamă.
Mișcarea trebuie să existe zilnic. Nu ți-e mereu drag. Dar o faci. Nu neapărat că nu ai poți de atâta drag de ea, ci pentru că ai înțeles impactul acumulat în timp.
Mișcarea îmi schimbă imediat starea
Eu simt fizic diferența dintre o zi cu mișcare și o zi fără. Fără, sunt mai tristă, corpul devine nemulțumit, transmite nemulțumirea aceasta minții. Iar cei mai mulți oameni nu ştiu să o proceseze. E important să știi să recunoști vocea corpului și s-o separi de celelalte gânduri.
E parte din ce numesc „the Unified Self-Alignment System” în care explic cum să-ți dai seama care voce din interiorul tău vorbește : corpul, ego-ul, frica sau intuiția, etc?
E mai greu să reîncepi decât să menții
Corpul se obișnuiește foarte repede cu statul. Și devine greu de urnit. Oh-la-la. Amânarea devine stil de viață la propriu.
Iar senzația de corp „ruginit”, care nu mai funcționează ca un întreg, e reală.
Calitatea vieții se filtrează prin calitatea corpului tău. Cu cât el e mai slăbit şi nefericit, cu atât și viața e percepută mai grea.
Corpul antrenează mintea
Când corpul e activ:
Mintea e mai clară
Gândurile sunt mai constructive
Apare energie de execuție, nu doar de visare
Poți observa și schimba mai ușor programele mentale
Ai mai mult control și putere personală
Vreau să fiu o bătrână puternică. Nu o povară.
Mă antrenez și pentru viitor. Vreau să fiu o bunică fit.
Să fiu de ajutor, nu o povară. Să mă pot ridica de jos, să am energie pentru nepoți, să fiu independentă.
Corpul de peste 20-30-40 de ani se construiește azi.
Recomand fiecărui om să-și clarifice următoarele:
Ce cred despre mișcare și sănătate?
Ce viziune am pentru corpul și viața mea?
Vreau mişcare în viața mea? De ce?
Ce fac pentru asta?
Apoi citește-le regulat. Asta dă comenzi clare minții. Antreneaz-o să nu se abată de la țintă, dacă ai setat ceva.
Mișcarea e o prioritate. Non-negociabilă.
Pe lista mea zilnică, sportul e primul. Dacă nu e făcut, nimic altceva nu începe. Parcă e ziua ratată. Simt că nu am făcut “nimic”.
Când mintea începe să caute scuze, răspunsul e simplu: „Whatever, I’m doing it.”
Nu negociez cu scuzele. Mintea mea e atât de obişnuită cu asta, încât rareori mai zice ceva.
Nu închei workout-ul înainte de final. Pentru că dacă cedez o dată, creez un precedent.
Când corpul nu cooperează, problema e în nutriție
Dacă simt că nu am energie pentru sport, știu că:
fie nu am mâncat cum trebuie (indiferent de faza ciclului menstrual - adică ca eşti în săptămâna precedentă menstruației sau la menstruație - nu e o scuză)
fie am nevoie de o altă formă de mișcare în ziua respectivă
Dar nu înseamnă că nu fac nimic. Mă adaptez. Sau mă duc să mânanc şi revin. Câteva minute, o plimbare lentă, întinderi – dar ceva tot fac.
Totuşi există şi zile de recuperare
Câteodată, o pauză e benefică. Fii atent: trebuie să antrenezi şi acest “muşchi”: să îți dai seama de diferență: dacă e o scuză, o lipsă de energie din nutriție aiurea, sau corpul chiar cere recuperare.
Consistența nu e liniară. E ciclică.
Viața de om e ciclică. Cu susuri și coborâșuri.
Consistența se păstrează adaptând forma, nu renunțând la ea.
Diversitate. Adaptare. Inspirație.
În ultimul an am folosit mult:
Banda de alergare (ca să pot învăța/asculta muzică/vizualiza în timp ce merg)
Antrenamente de forță cu gantere roz (nu pot rezista să nu le folosesc 🩷)
HIIT-uri scurte, din când în când - nu mai sunt preferatele mele de când cu… maternitatea şi sânii, genunchii şi vezica. Cine înțelege ştie exact la ce mă refer. Totuşi o sa revin la ele mai des cândva că sunt mega bune pentru corpul acela de timp slim şi pentru mobilitate.
Mișcarea se schimbă cu:
anotimpul
țara în care sunt
faza lunii
faza vieții
Uneori îmi compun singură antrenamentele. Alteori le aleg dinainte de pe YouTube.
Înainte le scriam pe carnețele, că aveam timp şi ceva pasiune pentru a scrie frumos, în divese culori şi pentru a-mi nota repetările, a vedea evoluția în timp şi… e ceva aparte să vezi fizic… tenacul de workouturi facute.
Important e ca mintea să știe ce urmează, să nu piardă timp cu a căuta ceva de care să am chef sau cu a înțelege exercițiile dacă e ceva nou. Pentru că pierd fereastra. Această fereastră poate fi cea de energie sau cea în care stelele se aliniază în familie, astfel încât să am timp pentru mine.
Uneori pornesc doar o melodie preferată, încep să mă mișc ușor… și gata: am intrat în flow.
Nu există o singură rutină bună de păstrat o viață întreagă
Uneori sportul îl fac dimineața, alteori seara. A fost o perioadă când mergea ca uns.. la prânz. Au fost perioade când băgam un cardio dimineața si workoutul cu gantere imediat după, pentru că eram plecată toată ziua de acasă, în Bali, cu activități în familie.
Uneori folosesc metoda de activare a corpului (lovituri ușoare cu palmele peste piele – e fantastică pentru trezirea energiei) în zilele când corpul e prea adormit.
Până la urmă… corpul a fost creat pentru mișcare. Apoi pentru propagarea speciei.
O viață echilibrată presupune un corp echilibrat.
Iar un corp echilibrat cere mișcare constantă, diversă, adaptată.
Asta e rețeta mea de consistență în sport. Nu perfecțiune. Ci continuitate... uneori cu chiu cu vai, alteori cu wow.
Dacă vrei să creezi și tu o rutină care să-ți schimbe viața, începe să te mişti. Ca să te descoperi. Apoi adaptezi. Şi iar şi iar. This is the game of life până la urmă, ai uitat?
