Cum recunoști cu cine stai de vorbă cu adevărat

Există o diferență profundă între conversațiile care te golesc și cele care te umplu. Nu ține de temă sau de cât de lungă e discuția. Ține de cine e cu tine în acea conversație.
Ego-ul? Sau sufletul?

Cele mai multe interacțiuni din jurul nostru sunt între egouri. Acolo ne jucăm rolurile învățate. Dăm replici programate. Ascultăm ca să răspundem, nu ca să simțim. Ne grăbim să oferim sfaturi, convingeri, soluții — fără să fim cu adevărat prezenți.

Dar când vorbește un suflet… totul se schimbă.

Cum recunoști că ai în față un suflet prezent?

Îți oferă spațiu.

Nu te întrerupe.

Nu se grăbește să te “repare”.

Te privește cu blândețe, ca și cum s-ar uita la sine.

Nu judecă.

Nu are “păreri”.

Nu încearcă să te convingă de nimic.

Nu pune condiții ca să te accepte.

Nu îți cere să fii altfel.

Te ascultă ca pe un spectacol mult iubit, cu curiozitate, încredere, bucurie.

Poartă discuții despre experiențe trăite adânc, despre lecții învățate, despre dorințe sincere și pasiunea de a le manifesta în lume.

Un suflet prezent te lasă să fii. Nu pentru că nu are nimic de spus, ci pentru că știe că adevărul tău merită întâmpinat, nu corectat.

În schimb, ego-ul reacționează altfel:

Se simte inconfortabil cu tăcerile.

Are mereu o opinie.

Și vrea să o “transfere” la tine.

Nu îți oferă spațiu să te exprimi.

Te întrerupe.

Te corectează.

Ascultă doar cât să-și pregătească replica.

Nu privește ce spui ca pe un adevăr, ci ca pe o opinie greșită de “ajustat”.

Se agață de convingeri rigide, învățate, și le proiectează ca fiind “calea cea bună”.

Se exprimă din frică, din nevoia de control, din reflex.

Pentru că… ego-ul nu trăiește. Doar sufletul o face.

Ego-ul e doar un caracter. Un set de trăsături construite pentru a naviga viața atunci când sufletul nu e prezent. E util, da. Dar nu e menit să conducă. Doar să asiste. Doar să îmbrace dorințele sufletului cu abilități potrivite.

Dar când ego-ul devine stăpân, iar sufletul e uitat… omul trăiește pe automat. Se simte pierdut. Deconectat. Gol.
Și nimic nu poate umple acel gol în afară de întoarcerea sufletului la cârmă.

Când stai de vorbă cu cineva, întreabă-te:
Te simți văzut? Sau corectat?
Te simți acceptat? Sau analizat?
Ți se oferă spațiu? Sau ți se cere să fii altfel?

Acolo e cheia.