Nașterea naturală = doar un alt antrenament

Transformă ce știi din sport în forța ta la naștere

– la spital sau acasă

Femeia sportivă

naşte uşor

Dacă ai simțit vreodată că nașterea poate fi mai mult decât durere și frică — ai avut dreptate.

Șoapta aceea din inima ta este adevărul tău.

Hai să ne pregătim împreună pentru un nou mod de a naște. Cu calm. Conectare. Lin. Frumos. Chiar şi în spital.

Intră

Acesta este startul unei vieți minunate de familie.

Nașterea este a ta. Puterea este a ta. Calitatea viitorului vostru e în mâinile tale. Alegerea îți aparține.

Dacă ești însărcinată și ai un background în fitness — ai disciplină, îți cunoști corpul, știi ce înseamnă să treci prin intensitate cu respirație și control — dar ești sătulă de povești urâte și de frica pe care ți-o vând toți în jur…

Am creat acest curs pentru tine.

După ani în care mi-am antrenat corpul și mintea, am aplicat logica din antrenamente asupra naşterii.

Așa am ajuns la nașteri ușoare, fără durere în contracții, nu din noroc, ci din pregătire conştientă.

Și când îți prioritizezi starea și îți reînveți corpul şi mintea să se relaxeze şi în privința naşterii, totul se schimbă, iar povestea rezultată devine una pe care ai vrea să o repeți.

Iată ce lumea „nașterilor normale” nu vrea să știi:

  • O naștere frumoasă setează lunile de după: o mamă calmă, un bebe liniștit, o familie care respiră liber.

  • „E normal să suferi” e cea mai mare minciună: durere, frică, intervenții, apoi „colici”, plâns „fără motiv”, nopți nedormite, epuizare - toate pot fi evitate cu o naştere frumoasă.

  • Trauma de la naștere nu rămâne în sală: se duce acasă cu voi și intră în relație, în alăptare, în somn, în corp, în emoții, în simptome, în comportamente.

  • Tatăl suferă și el: îl vezi cum se simte inutil, că n-a putut să vă protejeze, și asta apasă pe cuplu exact când aveați nevoie de unitate.

  • „Nașterea e doar o zi” nu e chiar adevărat: nașterea e începutul tonului energetic al vieții voastre împreună — mamă, bebe, tată, familie.

Nu trebuie să fii „hippie”, nici să naști acasă ca să ai o naștere frumoasă. Se poate şi la spital.

Nu trebuie să ignori medicul, dar nici să îl asculți fără să pui întrebări.

Trebuie doar să înțelegi cum funcționează, de fapt, nașterea:

cum frica strânge corpul, cum tensiunea creează durerea, cum mediul îți schimbă hormonii, cum pregătirea mentală și fizică îți schimbă complet experiența.

Eu am dat skip la tot ce se consideră „normal” după naștere — tocmai pentru că am avut nașteri frumoase. De fiecare dată. Şi asta îți doresc şi ție!

Nașterea fără durere nu e o întâmplare. E rezultatul unei pregătiri conștiente.

Cursul „Painless Birth Mastery” te învață cum să creezi acel spațiu fizic, mental și emoțional în care frica se dizolvă. Cu metode clare, practici zilnice și o înțelegere completă a procesului nașterii, poți naște cu calm și ușurință — fie în spital, acasă sau chiar în cele mai neașteptate locuri.

Te-ai gândit vreodată că o naștere naturală poate fi şi frumoasă… și fără durere?

Surse de durere la naştere

Cum am scăpat de toate

Ebook + Videouri

Surse de durere la naştere şi cum scăpăm de ele

Videouri

Cei 12 paşi practici pentru o naştere naturală uşoară la spital

Ebook + Videouri

Înțelege de unde vine durerea și cum poți scăpa de ea.

Acest modul video te poartă într-o călătorie profundă de înțelegere a celor două mari surse de durere din timpul nașterii — cele naturale, care apar firesc în procesul corpului, și cele artificiale, create de mediul exterior sau de intervențiile din jur.

Prin explicații clare și perspective noi, vei învăța să recunoști diferența dintre ele și să înțelegi cum pot fi transformate, prevenite sau eliberate complet. Modulul te ghidează spre o înțelegere profundă a corpului și a sistemului medical, pentru ca tu să poți folosi aceste informații în favoarea ta — exact așa cum am făcut și eu, pentru a-mi crea cele mai simple și blânde nașteri posibile.

Nașterea devine, astfel, o experiență conștientă, asumată, sigură și plină de încredere. Acest modul îți oferă răspunsuri, claritate și liniște — pentru ca tu să poți naște în pace.

Cum să transformi naşterea naturală într-una complet uşoară şi confortabilă

Ebook + Videouri

✔ Metode concrete de pregătire zilnică

— știi exact ce exerciții să faci, cât durează și cum să le integrezi în rutina ta, ca să îți construiești zi de zi încrederea într-o naștere simplă şi uşoară.

✔ Încredere că poți naște frumos

— primești explicații clare despre ce vei simți în corpul tău, ca să nu mai interpretezi contracțiile ca pe o amenințare sau durere, ci să te poți relaxa complet la naşterea ta.

✔ Explicația în detaliu a naşterii

înveți care sunt etapele naşterii, ce se întâmplă în fiecare fază şi unde poți folosi metodele învățate.

Modul 6 - Secțiune specială pentru tătici

Rolul lui în timpul nașterii, ce poate face concret și cum te poate susține profund — emoțional și practic.

Modul 7 - Toate opțiunile de naștere, explicate

Naștere acasă, în spital, în apă sau chiar în mașină. Mai bine să te simți pregătită pentru orice posibilitate.

Modul 8 - Îngrijirea bebelușului și alăptarea

Somnul împreună, băița, scutecele, EC, purtarea în sistem, opțiuni de lapte, vei ști ce este cu adevărat necesar pentru a avea primele luni cât mai uşoare.

Modul 9 - Vindecarea holistică a primelor simptome

Rădăcini emoționale ale simptomelor, remedii, instrumente practice pentru vindecare pentru mamă şi bebeluş.

✔ Tehnici unice de respirație

înveți cum şi în ce faze să foloseşti cele două tehnici de respirație pentru travaliu (pană + lentă ritmică) şi tehnica specială a respirației pentru expulzie.

✔ Antrenare de poziții

— înveți cum să îți relaxezi gura și pelvisul, să folosești gravitația și să lași corpul să facă treaba pentru tine. Ce poziții ameliorează senzația în travaliu şi cum să antrenezi ce îți cere corpul.

✔ Metode testate pe nașteri reale

— nu e teorie, ci experiență directă, care a dus la nașteri fără durere și fără rupturi — chiar și la bebeluși de peste 4 kg.

Modul 6 - Secțiune specială pentru tătici

Rolul lui în timpul nașterii, ce poate face concret și cum te poate susține profund — emoțional și practic.

Modul 7 - Toate opțiunile de naștere, explicate

Naștere acasă, în spital, în apă sau chiar în mașină. Mai bine să te simți pregătită pentru orice posibilitate.

Modul 8 - Îngrijirea bebelușului și alăptarea

Somnul împreună, băița, scutecele, EC, purtarea în sistem, opțiuni de lapte, vei ști ce este cu adevărat necesar pentru a avea primele luni cât mai uşoare.

Modul 9 - Vindecarea holistică a primelor simptome

Rădăcini emoționale ale simptomelor, remedii, instrumente practice pentru vindecare pentru mamă şi bebeluş.

Manifestarea naşterii ideale

Metoda UNIFICĂRII SINELUI

Tehnici de pus în practică zilnic, pentru a scăpa de gânduri şi sentimente negative; pentru a schimba convingerile urâte despre naştere din mai multe unghiuri eficiente.

Ebook + Afirmații + Meditație

✔ Află ce alcătuieşte echipa interioară

în echipa ta nu e doar subconştientul, mintea şi emoțiile. Află celelalte părți care contribuie la crearea elementelor unice din povestea ta de naştere.

✔ Află cum să-ți lucrezi subconştientul

— știi exact ce exerciții cu mintea ta să faci şi cum să le integrezi în rutina ta zilnică, ca să îți construiești zi de zi convingerile într-o naștere simplă şi uşoară.

✔ Cum să transformi convingerile negative despre naştere în pozitiv

— tehnici clare şi detaliate, cu exemple, care te ajută să reprogramezi subconştientul ce îți scrie încă de pe acum povestea naşterii

✔ Afli care sunt elementele interioare care sabotează naşterea

întelegi cum funcționează şi totul capătă sens: de ce femeile au poveşti nereuşite de naştere şi cum să obții naşterea visată

Modul 6 - Secțiune specială pentru tătici

Rolul lui în timpul nașterii, ce poate face concret și cum te poate susține profund — emoțional și practic.

Modul 7 - Toate opțiunile de naștere, explicate

Naștere acasă, în spital, în apă sau chiar în mașină. Mai bine să te simți pregătită pentru orice posibilitate.

Modul 8 - Îngrijirea bebelușului și alăptarea

Somnul împreună, băița, scutecele, EC, purtarea în sistem, opțiuni de lapte, vei ști ce este cu adevărat necesar pentru a avea primele luni cât mai uşoare.

Modul 9 - Vindecarea holistică a primelor simptome

Rădăcini emoționale ale simptomelor, remedii, instrumente practice pentru vindecare pentru mamă şi bebeluş.

✔ Tehnici unice de manifestare

înveți cum să foloseşti cele mai potente tehnici de manifestare din lume în privința naşterii; crezi sau nu în legea atracției - e doar subconştientul care poate fi modelat de tine pentru rezultatele dorite.

✔ Afirmații speciale de lucru pentru subconștient

— create în mod specific pentru schimbarea percepției despre naştere pentru a reprograma şi întări noile convingeri favorabile.

✔ Metode practice testate pe nașteri naturale

— nu e teorie pe care doar o citeşti, ci experiență directă, practicată, ce duce la naşteri incredibil de uşoare, fără durere.

✔ Bonus exclusiv pentru rezultate formidabile

— meditație ghidată pentru a crea un automatism de relaxare completă ce îl vei putea folosi direct în travaliu şi expulzie, care garantează o poveste de naştere uşoară şi frumoasă

Modul 6 - Secțiune specială pentru tătici

Rolul lui în timpul nașterii, ce poate face concret și cum te poate susține profund — emoțional și practic.

Modul 7 - Toate opțiunile de naștere, explicate

Naștere acasă, în spital, în apă sau chiar în mașină. Mai bine să te simți pregătită pentru orice posibilitate.

Modul 8 - Îngrijirea bebelușului și alăptarea

Somnul împreună, băița, scutecele, EC, purtarea în sistem, opțiuni de lapte, vei ști ce este cu adevărat necesar pentru a avea primele luni cât mai uşoare.

Modul 9 - Vindecarea holistică a primelor simptome

Rădăcini emoționale ale simptomelor, remedii, instrumente practice pentru vindecare pentru mamă şi bebeluş.

Afirmații pentru reprogramarea minții

Transformă-ți subconștientul și pregătește-ți corpul pentru o naștere ușoară și lipsită de durere:

  • Creează convingeri noi, pozitive, despre naștere și capacitatea corpului tău.

  • Întăresc încrederea în tine, în corpul tău și în puterea de a lua deciziile potrivite.

  • Rescriu fricile vechi și le înlocuiesc cu siguranță și curaj.

  • Programează subconștientul să reacționeze cu calm și relaxare în travaliu.

  • Te pregătesc să întâmpini nașterea cu liniște, încredere și bucurie.

Meditația de relaxare profundă

Un instrument ghidat şi special creat pentru a te pregăti fizic și emoțional pentru travaliu și naștere:

  • Eliberează tensiunile acumulate în corp și minte.

  • Creează un reflex automat de relaxare profundă pe care îl vei activa în travaliu.

  • Antrenează corpul să răspundă cu calm și deschidere la fiecare contracție.

  • Îți oferă un spațiu de siguranță interioară, indiferent de locul unde naști.

  • Te conectează cu bebelușul și cu puterea naturală a corpului tău.

Cum să obții o naştere naturală într-un sistem care preferă inducerile şi cezarienele

Ebook + Videouri

✔ Reduci riscul unor intervenții nejustificate

- În fiecare zi, mii de femei acceptă o inducere sau o cezariană fără să știe exact de ce li se recomandă. - Termeni medicali, graba spitalului și lipsa informațiilor pot transforma un moment natural într-o intervenție inutilă.

- Înțelegi diferența dintre indicații medicale reale și intervenții de rutină;

- Îți cunoști drepturile și să poți pune întrebările potrivite;

- Reduci riscul unei cezariene nejustificate;

- Alegi informat, împreună cu medicul tău, cea mai sigură cale pentru tine și copil.

✔ Explicații clare, pe limbajul oricui

Cartea „Motive frecvente de inducere și cezariană” explică, cu claritate și exemple reale, cele mai comune motive invocate: sarcină depășită, lichid amniotic scăzut, greutate fetală mare, travaliu stagnant, poziția copilului, hipertensiune și multe altele.

Fiecare capitol arată ce spune știința și ce opțiuni ai ca pacient.

Modul 6 - Secțiune specială pentru tătici

Rolul lui în timpul nașterii, ce poate face concret și cum te poate susține profund — emoțional și practic.

Modul 7 - Toate opțiunile de naștere, explicate

Naștere acasă, în spital, în apă sau chiar în mașină. Mai bine să te simți pregătită pentru orice posibilitate.

Modul 8 - Îngrijirea bebelușului și alăptarea

Somnul împreună, băița, scutecele, EC, purtarea în sistem, opțiuni de lapte, vei ști ce este cu adevărat necesar pentru a avea primele luni cât mai uşoare.

Modul 9 - Vindecarea holistică a primelor simptome

Rădăcini emoționale ale simptomelor, remedii, instrumente practice pentru vindecare pentru mamă şi bebeluş.

Acest curs este pentru tine dacă ceva strigă în tine că trebuie să existe o altă cale.

Image

Poate ești însărcinată și îți dorești mai mult decât să “treci prin asta” — vrei să te simți calmă, prezentă și pe deplin în puterea ta.

Image

Poate ai ajuns în acel punct în care ai gustat din sistem… și ai văzut că nu îți respectă dorințele.

Image

Medicul tău a început deja să menționeze cuvântul „cezariană”, dar tot ce e în tine strigă că poți naşte natural.

Image

Poate ai născut deja și porți în tine amintiri care te-au tulburat, dar simți, într-un loc tăcut din tine, că data viitoare poate fi altfel.

Image

Sau poate că ai citit câteva cărți de naştere dar încă simți că ceva lipseşte, ceva despre care nu se vorbeşte liber în cercurile de femei sau care majoritatea medicilor nu o să recunoască niciodată.

Acest curs este pentru femeia pregătită să aibă încredere

în corpul ei, în bebelușul ei și în intuiția ei —

mai mult decât în protocoale sau presiuni.

Pentru că, în adâncul sufletului tău, știi deja:

Nașterea nu a fost inițial concepută pentru durere şi frică.

Cât timp îți trebuie pentru o transformare completă?

O naștere ușoară și fără durere începe cu pași simpli, dar constanți.
Recomand cel puțin o lună de practică intenționat intensivă — și ideal ar fi 2-3 luni lejere. Cu cât mai mult timp, cu atât mai bine. După atâția ani în care ai auzit doar povești negative, ai nevoie de un timp de antrenare a minții, pentru a integra o nouă perspectivă și a o alinia cu inima și cu trupul tău.
Vei primi instrumente clare, exerciții care îți schimbă modul de a gândi, practici zilnice pentru corp și tehnici de aliniere emoțională.

Ascultă-ți inima. Acolo este adevărul tău.

Hai să ne pregătim împreună pentru un nou mod de a naște. Cu calm. Conectare. Fără durere.

Îți spun că este posibil.
Îți arăt cum.
Îți ofer cele mai bune metode, cele mai puternice perspective și claritatea de care ai nevoie — toate într-un singur loc.
Și dacă alegi să le folosești și să fii prezentă zi de zi în acest proces, vei ieși din acest curs o femeie încrezătoare, care știe exact cum să nască fără durere.

Când alegi să te pregătești conștient, nașterea devine:

O amintire care te împuternicește, nu o traumă cu urmări de durată.

Când te pregătești serios, nașterea devine o poveste pe care vei dori să o spui — una despre forță, prezență și încredere. În loc să retrăiești frica sau durerea, îți vei aminti puterea pe care ai simțit-o aducând viață pe lume, complet prezentă, stăpână pe tine, dar și într-o relaxare deplină.

O tranziție blândă pentru bebelușul tău, nu un șoc.

Nașterea este primul contact al bebelușului tău cu lumea.
Cu un spațiu cald, cu oameni care respectă ritmul tău și al lui, cu lumină difuză, sunete moi și atingere plină de iubire — bebelușul tău nu va simți frică.
Va simți continuitate.
Va simți că e binevenit. Fără agresiune. Fără separare. Fără șoc.
Doar o întâlnire firească între două suflete care se cunosc deja.

O ocazie de a te reconecta cu intuiția ta, nu de a fi condusă de frică.

Nașterea e momentul în care tu decizi pentru viețile voastre. De aici porneşte echilibrul familiei sau trauma. Când înțelegi ce se întâmplă în corpul tău, când ştii să spui “nu” și ai încredere în tine, frica dispare. Intuiția ta preia conducerea, iar cu informațiile şi practicile din acest curs știi ce ai de făcut, ce alegi, cum să răspunzi fiecărei contracții în oricare împrejurare - cu calm, claritate, curaj și prezență.

O inițiere profundă în maternitate, nu o intervenție medicală.

Nașterea nu e o procedură — e o transformare. E trecerea de la femeie la mamă, o renaștere plină de putere.
Nu ești o pacientă. Ești o creatoare.
Când naști conștient, încrederea ta în corp și viață se amplifică.
Și tot ce urmează — iubirea, creșterea, maternitatea, familia — pornește din acest spațiu sacru.