Painless Birth

Beautiful Birth Stories

How I prepared for my first birth:

I read the books I now recommend under “must-read books.”

I attended a birth preparation course in person in other town in my country.

At that course I heard about a “special” private hospital in our country, but in another town, and it instantly clicked for us — it was exactly what we were looking for.

It still costs around €1000, compared to other private hospitals that go over €2500 and don’t even offer supportive natural birth packages — the baby is taken away, interventions are routine, and you really need to know what to ask for to avoid a medicalized birth.

Make your birth plan.

I continued doing my pregnancy tests at the private hospital in my town.

We moved to another city two weeks before the birth.

During the first week I went to my first appointment with the new doctor — and suddenly all my “problems” disappeared (blood pressure, gestational diabetes, baby too big, too much/too little amniotic fluid).

Only a blood test, an ultrasound, and a monitoring session were required.

We visited the birth room.

They gave me all the paperwork to fill in at home. When the birth started, my husband only had to write the date at the reception.

I listened to positive affirmations every day during the last month and a half.

I did relaxation meditations and tension-release practices.

I also practiced some of the association exercises you’ll find in the books in the shop section.

My First Birth - Boy 3,6 kg, 51 cm

On Wednesday, April 4th, we went for a walk on the beach. We did one lap, then went to Carrefour. We wanted to go to Jumbo too, but we were already tired. At Carrefour I ate a chicken and feta salad. At home we watched Survivor, and around 10 p.m. we made some fried eggs and ate them with pickled red peppers and raw cauliflower, plus some bread. We went to sleep around 11:30.

Around 12:30 a.m. I woke up. I was lying on my side and felt my water break (not much, just enough to fill a super absorbent pad), and I had a sensation similar to period cramps. I told my husband and went to the bathroom to pee. I felt more fluid coming out. When I wiped, the water was slightly pink. Contractions started right away. I stayed on the toilet for a while. It was okay — I needed a moment to get used to the sensations. Then I went back to bed to sleep between contractions.

Later, I was on the toilet and looked at the clock. It was 4 a.m. I could already feel that I needed emotional support. I called the doula to come. The contractions had become deeper, and I had to focus more seriously on my breathing. I felt I had a choice: to panic because it was a new sensation, or to stay centered. (This is exactly why, in the course/book, I added exercises that mimic the sensations of birth — so you know in advance how it feels and you don’t choose panic when your mind interprets something new as danger, which makes you resist instead of letting go — and that resistance is what creates pain.)

I was still on the toilet. She arrived around 5. I stayed on the toilet some more. The doula suggested my husband go to Mega Image to buy pineapple juice and dates. I said no. I felt he was my anchor no matter what. He stayed beside me and timed the contractions, but he couldn’t tell exactly when they started, so he was guessing the timer. The doula went to the store. When she came back — what felt like a second later — she tried to give me dates to eat, but I couldn’t swallow between contractions, and I needed my mouth free to breathe and stay focused. That sticky, super-sweet thing in my mouth was distracting me from breathing. Oxygen was more important.

Then I went back to bed to sleep a little more. The contractions were frequent — every 2–3 minutes, according to my husband’s rough timing. He eventually gave up trying to time them. My husband lay down next to me in bed and fell asleep. I could hear him snoring. I managed to sleep between contractions too. Doula Carmen was in the living room, doing a puzzle.

It was already bright outside, and she let me sleep a little longer before coming to wake me gently and encourage me to get up and walk around the house — to take a few steps so things could progress faster. But I felt so good in bed. The contractions were comfortable, and I felt extremely relaxed, half asleep. I didn’t like the idea of getting up. I tried walking a bit, but it wasn’t comfortable — the contractions felt stronger. And walking distracted me and pulled me out of that deep inner state of relaxation.

So I chose to sit on the birthing ball. I put a towel over it. Being upright helped, and I could sway a little, but it still wasn’t ideal for me. I think I mostly stayed still — I’m not entirely sure — but the fact that the doula suggested again that we try walking makes me think that’s what was happening.

We walked twice, and from here everything becomes a blur. I don’t remember clearly — I was very inward-focused. I think that by around 9 or 10 a.m., I was walking through the house, but I only did a few rounds, because contractions felt stronger while standing. I leaned on Carmen during each one. When I lost control of my breathing during a few contractions — it happened once, and then with the next ones she breathed with me to help me stay focused. Two or three passed. She kept telling me to breathe in a very soft voice, and it was so easy to reconnect to my breath. It’s amazing to have support when you’re reaching the end of the active phase and you feel like you could lose yourself a bit.

I only had a few more contractions before the pushing sensation appeared. I felt like I needed to drop down. The doula asked me what I was feeling. I told her I thought I needed to push. I announced that it was time to leave for the maternity hospital. I sat a little longer on the toilet. Since it was April, it was cold and I needed pants — I don’t even remember who helped me get dressed. We went down two flights of stairs and got into the car. We arrived quickly — the maternity hospital was only five minutes away.

From the moment the urge to push started, the intense contractions disappeared. The uterus switched to a different mode of work — long pauses and very soft, gentle pushing contractions.

The doctor on call — a beautiful woman, blonde, with a stylish short/medium haircut — checked me and told me I was already in the pushing phase. Someone brought a wheelchair; I undressed in the bathroom in mega slow motion by myself, and they took me upstairs to the birth room. The water was already running into the tub, but it was only beginning to fill. The main doctor was already there, plus a woman from England who was probably doing some kind of internship or exchange, a midwife, and a few other people. They put in an IV line, just to have it ready.

One of the women — I’m not sure if she was the midwife or the nurse — kept placing the Doppler on my belly from time to time through a black garbage bag (because I was in the water) to check the baby’s heartbeat.

My doula was behind me, massaging my shoulders and rubbing oil in my skin. My husband was on my left side, behind me, gently stroking my head, then holding his hand on my shoulder. I turned toward him and said:

“Just so you know… it’s okay. It doesn’t hurt.”

My contractions were short, and I couldn’t push for as long as the doctor wanted — he wanted three pushes of eight seconds each. I could barely manage two. But I still forced a third one out. Completely pointless.

There was no pain at all. It honestly just felt like I still had a tiny bit of poop left. You could feel the baby’s head right there. Apparently he was blonde, but I thought they were joking. I touched it too — it was this soft, silky thing that didn’t even feel like a head. They hadn’t had time to put oil on me before getting into the tub, and the doctor kept trying to spread it on me underwater. She said my perineal muscle was holding strong. (Well, who trained their “pubococcygeus muscle” for years? Not during pregnancy, obviously!)

They gave me some vitamins because they figured I hadn’t eaten and needed energy. The doctor kept saying she “had to do an episiotomy” and asked someone to bring the kit. Then she told me to get out of the water and give birth on the bed (all of this was meant to “motivate” me to push harder so I’d avoid the episiotomy — because they all knew I didn’t want any of that. I knew they were joking, but honestly, it was annoying, not motivating.)

A midwife tried to push the baby down by pressing on the top of my uterus, but I didn’t like it. I refused twice; they waited a bit, but they kept looking at the clock. At 1 p.m., their shift for consultations was starting. Under the pretext of “fetal distress,” they eventually pushed together — the doctor and the midwife at the same time — and he came out instantly. (Remember, when you’re in the hospital, you have a timer on you for each stage!)

It felt like a slightly stronger mosquito bite, literally one second. I immediately felt his head slip out, then he rotated, and his shoulders and the rest of his body came out in another second. He was already placed on my chest. I rubbed his back right away. They covered him with a blanket, and he turned pink.

They drained the tub immediately, and I had to get out with the baby in my arms. I got onto the bed, legs up, so they could check the damage and deliver the placenta. Sergiu cut the cord after it had already turned white. I also touched it to make sure it wasn’t pulsing anymore.

I had a vaginal tear on the left and a tear on the right labia that needed stitches, plus one tiny one that didn’t require stitching.

The placenta came out — I didn’t feel a thing. I didn’t feel any contractions for the placenta either. The doctor told me it was right at the exit and to give a tiny push. Apparently it was tiny and beautiful.

The vaginal tear didn’t hurt at all while being stitched. We talked about whether to leave the labial tear as it was or not. I honestly didn’t care in that moment, so they decided to stitch it with a bit of local anesthesia.

The labial tear bothered me slightly, but I was so fascinated by the baby that I wasn’t paying attention to anything else. I was in the peak of those “falling-in-love” hormones. Because the whole process was so natural, my hormones worked perfectly.

I don’t know exactly how long the expulsion phase lasted. I think I was still at home around 10 in the morning, and by 12:30 the baby was born. Around 2-something pm we were already in our room. My husband was carrying the baby in his arms on the way there. I was in the wheelchair, going up in the elevator. The doula stayed with me. Then my husband left to buy a few things and bring the bags from the car.

While the doula was holding the baby, I took a shower, with my husband helping me. It’s a safety measure recommended after birth, just in case you get dizzy. It stung a little the first time I peed (I poured water at the same time), but honestly not worse than it sometimes does after sex.

The baby was a bit restless that night — I think it was too quiet. I turned on the TV with the volume low, and he calmed down. In the womb there’s a lot of noise from all the activity of your body.

We left after 2 days on our own responsibility, because we simply couldn’t rest with all the constant interruptions from the staff. It was unbelievable how much bustle there was. Starting at 6 a.m. everything begins: cleaning, food, my doctor coming to check the lochia and examine the area, the neonatologist coming to check the baby, weighing, then more towel changes, toilet paper restocked, food, the nurse bringing routine postpartum medication. You barely manage to close your eyes before someone else walks in again.

Postpartum Notes:

Lochia — like a period from day three–four.

Feet more swollen than in pregnancy for about a week.

Belly deflated.

Back pain for two–three days until the body gets used to the shifted center of gravity.

Fingers deflated in two–three days.

Baby started being interested in sucking on day four, also had jaundice (I refused the lamp). I squeezed colostrum (the yellow milk) into his mouth.

Retrospectiv:

- Contracțiile au fost ușoare. Metoda de respirație „cu pană” nu mai era suficientă – am adaptat-o și am denumit-o respirația lentă ritmică din curs. Concentrarea pe respirație este cea mai bună metodă de gestionare astfel încât să ignori ce se întâmplă în rest.

- Am analizat de ce a trebuit să trec prin experiențele „negative” de a nu reuși expulzia bebelușului singură. Am ajuns la concluzia că poziția era de vină și timpul limită al medicilor. Nu mă pregătisem cu nicio poziție. Deşi m-am gândit mult şi la varianta de a-mi fi trăit propria naştere.

- Au invocat că bebe era în stres fetal ca să ia decizia să îl scoată mai repede, după ce am refuzat de două ori să fiu împinsă în fundul uterin (pe burtă, sub stomac).

Am învățat din experiența mea și m-am pregătit pentru a doua naștere:

- Am recitit unele cărți și am descoperit altele noi.

- Am analizat noile frici apărute şi le-am rezolvat (dacă nu o să mai fie la fel de frumos, dacă pățesc ceva, dacă mor, dacă nasc mai devreme şi ajung la urgențe şi nu mai ajung în CT, dacă traumatizez primul copil că plec de acasă, dacă soțul meu nu mai poate veni cu mine în alt oraş, dacă-dacă etc). Aici apare necesitatea nu doar a rezolvării fricilor, cât şi a corectării gândurilor zilnice prin metodele descrise în curs.

- Am citit povești frumoase de naștere.

- M-am gândit la experiența primei nașteri și am decis că:


nu mai nasc în apă (nu mi se potrivește), vreau să nasc în poziție gravitațională, așa cum simțeam la prima naștere că am contracții eficiente cu senzația de împins care exista.

- Am adăugat în antrenamente:
 respirația lentă-ritmică, expirația de expulzie cu sunet, cu deschiderea canalului de naștere, relaxarea mușchilor, a feței, a gurii; şi poziții gravitaționale - care le găseşti detaliate la curs.

- Am ascultat din nou afirmații pozitive pentru naștere.

- Am făcut din nou exercițiile de asociere.

- Am făcut mai puține analize pentru înlăturarea stresului inutil.

A doua naştere - fetiță 4,3 kg cu 51 cm

S-au aranjat lucrurile foarte frumos pentru noi, astfel încât soțul meu să aibă două luni de vacanță. Am plecat la CT pe 8 iulie, la 38 de săptămâni. Am fost la o ultimă analiză necesară, apoi a doua zi am fost la o întrevedere cu doctorița aleasă. I-am spus foarte clar că vreau să fiu lăsată în pace să nasc în ritmul meu și doar să fie privitor dintr-un colț îndepărtat. Am ales și pachetul de naștere cu moașă, însemnând să fiu mereu cu ea în travaliu și expulzie. Moașa avea să aibă un pic de concediu de vineri până luni, fix în perioada de 40 de săptămâni.

Pe duminică l-am rugat pe bebe să mai aștepte o zi. Luni eram în plimbare pe la Mamaia când am simțit că parcă curge ceval, dar parcă nu. Eram in dubii. Ne-am dus spre casă, pentru a fi sigură. Eram în 40+2. Mi s-au fisurat membranele un pic după somnul de prânz, la 15:20. Pe bebe 1 îl născusem la 40+1.

Așteptând contracțiile, am făcut ceva treabă prin casă: am măturat, dat cu mopul, spălat vasele, am mâncat. Sergiu și restul erau plecați la plimbare pe plajă.

Contracțiile au început la 18:30.

Am stat lângă pat, ascultând afirmațiile pozitive, apoi am încercat să mă uit la serial, dar nu am reușit. Am mai mers la veceu de câteva ori pentru golire. În casă era gălăgie (Bub și nepoțica mea aveau activitate în sufragerie, cu mama mea – veniseră și ele să stea câteva zile la mare cu noi) și deja era mai greu să mă concentrez, așa că am chemat-o pe doula. A sosit pe la 21:30.

Am stat în pat de pe la 20:30, căci mi-era tare somn, odihnindu-mă între contracții. Deja vocalizam la expirație și mă masam cu pumnul la spate – era ritualul meu de a mă focaliza pe altceva, de a mă menține relaxată şi să las corpul să lucreze. Bubu dormea în aceeași cameră, soțul era și el lângă mine. Am mers la baie să fac un pipi, că nu mai făcusem de mult. După, mi s-a dus dopul și ceva apă odată cu el. Am mai rămas pe WC și nu a mai durat mult până am simțit o presiune, așa că am zis că trebuie să plecăm.

Sergiu terminase de făcut bagajul lui și al lui Bub, le-a dus la mașină și apoi l-a luat pe Bubu și ne aștepta jos. Bubu era treaz și așa a rămas pe toată durata aventurii. Mi-am pus o rochiță și am ieșit pe hol. M-am oprit să mai am o contracție. Mama era în ușă, toată emoționată. M-am întors către ea și i-am zis foarte liniștită, insuflând încredere și relaxare, că e foarte ok.

Apoi am coborât lejer cele două etaje. Între etaje, altă contracție, și jos la fel. Am urcat în mașină în față, doula în spate cu Bubu. Soțul meu mergea foarte încet și oprea mașina la fiecare contracție. Fiind noapte, nu era trafic. Era în jurul orei 23:30 când am plecat.

Am ajuns în față la maternitate și am oprit. Am simțit nevoia să mai stau în mașină. Era foarte confortabil scaunul. După vreo 3 contracții mi s-a rupt toată apa, parcă ar fi fost o găleată întreagă. După câteva zile am descoperit aleza în portbagaj: nici pe jumătate plină nu era, și încă mirosea a bomboane (lichidul amniotic având un miros dulceag, divin).

Mă uitam la ceasul de la radio și era 23:56. Mă gândeam să intru după 00:00 ca să treacă data de mâine pe acte. Sergiu a dus actele la recepție. Am ieșit din mașină, am urcat scările și la ușă m-am oprit pentru altă contracție. Sergiu a rămas cu Bubu să parcheze mașina, apoi urmau să vină și ei.

Am ajuns la camera de gardă, între timp doula mea a chemat-o pe moașă (ce nu era pe tură, dar era în spital pentru că avusese deja o naștere). Nu am putut/vrut să mă urc pe masă, așa că m-am crăcănat pe un fotoliu și a putut să mă verifice așa. Dilatație maximă, cu o buziță de col care s-a dus între timp. A verificat și bătăile inimii lui bebe – era liniștit (nu știam dacă e băiat sau fată).

Am urcat sus spre sala de nașteri, doar că deja îmi venea să împing pe contracții, și eram pe hol. M-am rezemat de doula și îmi venea să mă las în jos, până când, după vreo două împinsuri, am ajuns pe jos în 4 labe. Moașa și încă două asistente (cred, nu știu câte erau) erau pe fază în spatele meu, pentru a prinde bebe, puneau aleze pe jos.

Senzația de împins era atât de puternică încât nu simțeam că mă pot deplasa mai departe. Totuși, am avut o pauză și am reușit să ajung dintr-un foc până în sala de naştere. Eram lângă cada roz, am vrut să mă sprijin de ea, dar tot mai bine era în patru labe, cu fundul jos.

Asta a fost poziția mea confortabilă pentru împins. Am mai împins de două ori. Simțeam cum bebe era acolo și cum țesuturile mele se întind atât de tare… Încercam, și am reușit (datorită antrenamentului zilnic cu metoda din curs), să mă relaxez și să mă concentrez pe respirație astfel încât să fie perineul și toată zona relaxate maxim, pentru a se întinde cu ușurință. Eram concentrată maxim doar pe asta: să fiu relaxată. Senzația de împins mă controla, corpul meu își făcea treaba singur. Eu doar relaxam fața și zona, în rest eram încordată, cel puțin brațele – parcă mă dureau. Lăsam să iasă tensiunea prin ele.

La un moment dat, parcă trage cineva bebele din mine și am întrebat „Ce se întâmplă?”, am exclamat „Nu mai trage!”, dar citisem undeva că există senzația asta când trece bebe. În momentul următor a țâșnit bebe afară. L-am pus la piept. După ce tot îi masam spatele, lumea era curioasă deja să vedem ce e. Eu nici nu m-am gândit la asta. Era fetiță. Făcusem o fetiță. O bombonică. Era 00:28–30. Era și soțul lângă mine cu Bubu în marsupiu. Cică erau cu mine de când eram pe jos, pe hol. Nu s-a gândit să vocifereze ca să știu că au ajuns. Nici Bubu nu a scos niciun sunet din marsupiu de la tati, deşi era spectator.

M-am urcat în pat cu ea la piept să așteptăm placenta. Nicio ruptură, totul intact. Erau toți impresionați că bebe era mare și eu am perineul intact. Doar eu știu cât m-am antrenat și cât m-am concentrat în momentele alea. Bebelina imediat a început să caute sânul și să sugă. Contracțiile pentru placentă le-am simțit un pic inconfortabile. Nu mă aşteptam la ele. Data trecută nu le-am simțit deloc.

Cordonul era fisurat, așa că au trebuit să îl taie când au descoperit. Dar sper că, cât am stat jos și până am ajuns pe masă, să își fi luat o bună parte din sânge. A ieșit și placenta după un timp. Bebe tot sugea de zor.

A venit o asistentă neonatolog să o maseze pe spate mai tare, ca să o facă să plângă. Am zis că nu trebuie să plângă și tot încercam să îi împing mâna cu mâna mea, cu intenția clară de „Lasă-mă, că fac eu mai frumos”. Dar parcă tot căuta să găsească un loc de unde să o deranjeze. Până la urmă a renunțat, că a văzut că nu vrea deloc să plângă. M-a marcat episodul ăsta, că nu mai termina să împingă bebelușa.

După vreo oră jumate, altă asistentă (sau aceeași) a vrut să o cântărească. Am insistat că o duc eu până acolo, dar nu a vrut, așa că bebelușa mea a plâns mult, pentru că draga de asistentă nu se gândise să pregătească totul dinainte, ci căuta acum prin sertare toate cele. Of. Era sub supravegherea soțului. Bubu plângea și el odată cu ea, că nu înțelegea ce se întâmplă de plânge așa tare.

Am primit-o înapoi și avea 4,3 kg cu 52 cm.

Am mai stat în pat, au atașat o bucată de pat lipsă și am întins picioarele. Am mai stat așa chill, nu mai era nimeni cu noi, doar doula, și era o atmosferă foarte relaxantă și faină. S-a întâmplat totul așa repede, încât nu am avut branulă. Am mers apoi în cameră. Bubu a avut activitate până la 4 dimineața, să se joace și să descopere camera. Am ațipit și eu un pic.

La 6:30 dimineața a venit cineva să îmi ia tensiunea și temperatura. Noroc că nu s-a trezit Bubu, deși era gălăgie. La 8 – alte controale, apoi mâncarea. Nu mai știu când s-a trezit Bubu, dar tare agitat a fost apoi. Era foarte obosit. Bebelina a dormit foarte bine și liniștită. Noi voiam să plecăm, dar a durat muuuult toată hârțogăraia lor. Am semnat cu neonato pe propria răspundere, apoi și cu ginecologul. Abia după prânz ne-au adus actele de externare și am reușit să ieșim pe la 3–4 după-amiaza.

A treia zi am ieșit la plimbare pe plajă, apoi în fiecare zi pe undeva.

Soțul meu e foarte încântat de ce naștere ușoară, rapidă și frumoasă am avut.

Dimensiunea burții în ziua naşterii

Naşterea în poziție gravitațională. Medicul - fusta neagră, moaşa - albastru, doula - mov. Zero sânge, zero fisuri.

Eu happy că am o bombonică.

Se vede papucul soțului şi încă cineva în uşă.

În aşteptarea expulziei placentei.

Prima zi după naşterea noaptea, treziți de personalul medical. Bub avea treabă să tragă de toate.

Acasă, a doua zi; Dimensiunea burții.

Cosleeping; este gărduț şi pe stanga şi pe dreapta

Plimbare pe plaja a 3a zi

Analiza de după:

Concentrarea pe deschiderea canalului de naştere, indiferent de senzația cercului de foc, a fost cheia lipsei oricărei fisuri. Nașterea pe uscat, în poziție gravitațională, mi se potrivește.

Am observat nevoia de eliberare a tensiunii prin contracția puternică a mâinilor, protejând zona de relaxare a pelvisului și a feței.

Așa că am adăugat ca antrenamente:

- poziția gravitațională cu prinderea de ceva solid pe care o poți practica cu două metode diferite.

- contractarea mușchilor mâinilor și eliberarea tensiunii prin brațe, concomitent cu relaxarea feței și a zonei intime.

- alte exerciții de asociere

Am început să studiez posibilitatea de a naște acasă. Observând înjumătățirea duratei fiecărei nașteri, am anticipat că a treia va dura 4 ore. (A durat 5.)

M-am interesat de fricile prezente și am citit tot ce încă nu știam. Am citit cărți despre naşterea acasă.

Am prins încredere din ce în ce mai mult că e o posibilitate adevărată. Am vorbit cu o moaşă care asistă acasă pentru a lua în calcul nașterea în oraşul meu, acasă. Moaşa se muta în altă parte a țării aşa că varianta asta a căzut.

Spre finalul sarcinii eram decisă 90% că nasc acasă. Am vrut, totuși, un plan B fain, sau opțiunea de a mă răzgândi, așa că tot în Constanța m-am dus.

A treia naştere - fetiță 3,4 kg

39+1 sau 2. Era dimineață. Era aproape ora 10. Am simțit senzația că îmi vine menstruația. I-am zis soțului meu că s-ar putea să înceapă și să îi scoată pe toți din casă. A plecat cu cei doi copii și cu mama mea la o plimbare pe plajă.

Încă nu luasem micul dejun, abia îl pregătisem. Deși nu simțeam foame, am zis că hai să mănânc, că nu cred că mai apuc și am nevoie de energie, că nu știu cât durează.

Am mâncat rapid, cât mi-a permis stomacul și senzațiile, care deja se transformaseră în contracții ușoare în scurt timp.

Nu țin minte cum, m-a sunat doula mea, pe care nu o invitasem (în sensul că ştiam că nu îşi asumă naşteri neasistate)– doar o anunțasem că sunt în Constanța și că de data asta nasc acasă, dar ca plan B tot Armonia este. I-am spus că cred că a început, iar ea a vrut să participe. Eram asumată total. Iar ea cunoştea nașterile mele anterioare, știa că pot naște cu ușurință, nu avea niciun fel de îndoială că totul se va petrece lin și blând (spusele ei, după ce am întrebat-o cum de a venit).

M-am dus în cameră. Voiam să mă întind în pat să-mi iau somnul meu specific, dar erau o tonă de hăinuțe pe care le scosesem din uscător, de care uitasem. M-am apucat să le ordonez pe toate și să le pun la locul lor. Am pregătit prosoape și aleze, le-am pus să fie vizibile, la îndemână.

Am avut apoi loc să mă întind în pat. Contracțiile erau încă gestionabile, dar au devenit, într-o oră jumătate, destul de intense. Așa că o anunțasem pe doula mea că, dacă vrea să vină, e timpul. Peste încă 45 de minute, ea m-a anunțat că vine, și eu încă puteam să răspund la mesaje.

Stăteam în pat, îmi luam somn între contracții, așa cum m-am obișnuit și de la celelalte sarcini. Asta era metoda mea go-to: să estompez ceea ce simt prin… să nu fiu acolo total. Fiecare contracție o simțeam și mă trezea din moțăiala mea.

Stăteam pe partea mea stângă, la marginea patului. I-am auzit pe toți ceilalți cum au ajuns acasă și se foiau prin casă. A venit soțul meu să vadă ce fac și l-am anunțat că nasc acuși. A avut grijă să nu mă deranjeze copiii. Au venit pe rând să vadă ce mai face mama, dar nu au deranjat cu nimic. Aveau joaca lor prin restul apartamentului mare – aveau două camere și un living doar pentru ei.

Am făcut un drum până la baie, am eliminat ce mai aveam prin intestine, apoi m-am întors în pat. Apare și doula lângă mine. Am salutat-o și i-am zis ce frumoasă era, eram fermecată de asta. Nu o mai văzusem de la nașterea trecută, deci de 2 ani și 8 luni.

Am simțit nevoia să merg la baie și am mai avut câteva contracții pe veceu. I-am zis doulei să îmi pună chestiile ce le-am pregătit pe jos. O pătură, pe deasupra prosoape şi aleze. Am mai stat pe jos, în 4 labe, simțeam să mă rotesc din pelvis. Am mai avut o dată senzația să mă duc înapoi pe veceu, dar apoi m-am dus repede jos, că era deja timpul să iasă.

Toate contracțiile erau ușor de gestionat. Corpul meu își făcea treaba ușor și… cam repede.

A ieșit capul, o țineam de după gât cu o mâna, să ma pregătesc pentru frâna, dar era aşa de alunecăcioasă că nu am putut să o “prind”… la următoarea contracție a ieșit ca pe un slide de apă şi sânge, pe alezele de pe plapumă. La 12:09. Era mult roșu, dar știam deja că la unele nașteri așa arată. Unele sunt total curate, altele nu.

Era fetiță. Sergiu era în uşă, îi cheamă şi pe copii. O chem şi pe mama “Vino să vezi, am făcut o fetiță”. Apare şi mama în ușă – ea nu știa că eram în travaliu. S-a trezit direct cu rezultatul. Am pus un prosop pe ea, o mai ştergeam. Mi-am dat seama că eram încă îmbrăcată şi am pus-o jos un pic, cât să îmi scot bluza, să o țin pe piept.

A durat și puțin totul. De la prima senzație până la ieșire: 5 ore și un pic. Dar cum timpul se contractă, am simțit de parcă a durat o oră.

Ne-am mutat în pat, aleze peste tot și cu un castronaș lângă, așteptam placenta. Eram fermecată. Și total fericită că era şi ea fetiță. A căutat sânul, s-a atașat frumos. Peste aproximativ o oră a ieșit și placenta. I-am zis mamei să aibă ea onoarea să taie cordonul ombilical. Eram pregătită cu un foarfece steril, şi ață dentară pentru a lega bontul.

Eram pregătită cu remedii, am luat câteva guri, preventiv pentru sângerare.

M-am fisurat un pic, pentru că a fost totul foarte rapid. Am folosit argint coloidal şi cremă de gălbenele de la Abocca şi s-a vindecat totul în câteva zile.

Cel mai mic bebeluș al meu. Eram chiar foarte mirată că poate fi așa mititică. Am cântărit-o abia a doua zi și avea 3,4 kg.

Am chemat un doctor de familie care să constate nașterea. Eram deja pregătită cu foile necesare, imprimate. A completat o foaie și cu aceea am mers să facem certificatul de naștere.

Am mai stat încă o săptămână la mare. Am avut marsupiu și geacă de babywearing pentru plimbările pe-afară, pe plajă.

Am luat și placenta acasă. Era să o uităm în congelator, ne-am întors din drum după ea. Pe care am îngropat-o 1 an mai târziu, la rădăcina unui copac în curte, înainte să plecăm în Bali.

Dimensiunea burții cu o zi înainte

Dimensiunea burții cu o zi înainte

Imediat după expulzia bebeluşului, pe jos la baie.

Bineînțeles că şi din această naştere am învățat, iar toate cunoştințele mele cele mai importante le găseşti în curs.

⚠️ Notă importantă:

Informațiile din acest articol sunt oferite strict în scop educațional și informativ. Nu sunt sfaturi medicale și nu înlocuiesc consultul de specialitate. Nu sunt medic, nu dețin vreo diplomă medicală, ci împărtășesc ceea ce am învățat din experiență personală și studiu individual.

Te încurajez cu toată inima să discuți orice nelămurire sau decizie cu medicul tău, care îți cunoaște cazul și îți poate oferi cea mai potrivită recomandare.

Scopul acestui articol este să îți ofere claritate și curaj să pui întrebări și să iei decizii informate.

Created with 🩷 by me

Europe, Romania, France, Spain, Albania, Andorra, Austria, Belarus, Belgium, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, France, Germany, Greece, Hungary, Iceland, Ireland, Italy, Kosovo, Latvia, Liechtenstein, Lithuania, Luxembourg, Malta, Moldova, Monaco, Montenegro, Netherlands, North Macedonia, Norway, Poland, Portugal, Romania, Russia, San Marino, Serbia, Slovakia, Slovenia, Spain, Sweden, Switzerland, Turkey, Ukraine, United Kingdom, Vatican City, Afghanistan, Algeria, Angola, Antigua and Barbuda, Argentina, Armenia, Australia, Azerbaijan, Bahamas, Bahrain, Bangladesh, Barbados, Belize, Benin, Bhutan, Bolivia, Botswana, Brazil, Brunei, Burkina Faso, Burundi, Cabo Verde, Cambodia, Cameroon, Canada, Central African Republic, Chad, Chile, China, Colombia, Comoros, Congo (Republic of the), Congo (Democratic Republic of the), Costa Rica, Cuba, Djibouti, Dominica, Dominican Republic, Ecuador, Egypt, El Salvador, Equatorial Guinea, Eritrea, Eswatini, Ethiopia, Fiji, Gabon, Gambia, Georgia, Ghana, Grenada, Guatemala, Guinea, Guinea-Bissau, Guyana, Haiti, Honduras, India, Indonesia, Iran, Iraq, Israel, Jamaica, Japan, Jordan, Kazakhstan, Kenya, Kiribati, Kuwait, Kyrgyzstan, Laos, Lebanon, Lesotho, Liberia, Libya, Madagascar, Malawi, Malaysia, Maldives, Mali, Marshall Islands, Mauritania, Mauritius, Mexico, Micronesia, Mongolia, Morocco, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nauru, Nepal, New Zealand, Nicaragua, Niger, Nigeria, North Korea, Oman, Pakistan, Palau, Panama, Papua New Guinea, Paraguay, Peru, Philippines, Qatar, Rwanda, Saint Kitts and Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, Sao Tome and Principe, Saudi Arabia, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Solomon Islands, Somalia, South Africa, South Korea, South Sudan, Sri Lanka, Sudan, Suriname, Syria, Taiwan, Tajikistan, Tanzania, Thailand, Timor-Leste, Togo, Tonga, Trinidad and Tobago, Tunisia, Turkmenistan, Tuvalu, Uganda, United Arab Emirates, United States, Uruguay, Uzbekistan, Vanuatu, Venezuela, Vietnam, Yemen, Zambia, Zimbabwe

© Copyright 2026.Blending Rainbows. All Rights Reserved.

You should not rely on the information provided on our website, in our courses, books, educational materials, or social media content as a substitute for medical advice from your doctor or another qualified healthcare professional.

If you have any specific questions regarding a medical condition, concern, or symptom, or if you believe you may be suffering from a medical condition, you should consult your doctor or another qualified healthcare professional.

You should never delay seeking medical advice, disregard medical advice, or discontinue medical treatment because of information presented on our website, in our courses, books, educational materials, or social media content.

All information provided is intended for educational and informational purposes only.

Results cannot be guaranteed. Any testimonials, success stories, personal experiences, or examples shared are provided for illustrative purposes only. Your individual experience may differ from those presented in our materials. Every person is unique, and results may vary based on individual circumstances.