How I prepared for my first birth:
I read the books I now recommend under “must-read books.”
I attended a birth preparation course in person in other town in my country.
At that course I heard about a “special” private hospital in our country, but in another town, and it instantly clicked for us — it was exactly what we were looking for.
It still costs around €1000, compared to other private hospitals that go over €2500 and don’t even offer supportive natural birth packages — the baby is taken away, interventions are routine, and you really need to know what to ask for to avoid a medicalized birth.
Make your birth plan.
I continued doing my pregnancy tests at the private hospital in my town.
We moved to another city two weeks before the birth.
During the first week I went to my first appointment with the new doctor — and suddenly all my “problems” disappeared (blood pressure, gestational diabetes, baby too big, too much/too little amniotic fluid).
Only a blood test, an ultrasound, and a monitoring session were required.
We visited the birth room.
They gave me all the paperwork to fill in at home. When the birth started, my husband only had to write the date at the reception.
I listened to positive affirmations every day during the last month and a half.
I did relaxation meditations and tension-release practices.
I also practiced some of the association exercises you’ll find in the books in the shop section.
Around 12:30 a.m. I woke up. I was lying on my side and felt my water break (not much, just enough to fill a super absorbent pad), and I had a sensation similar to period cramps. I told my husband and went to the bathroom to pee. I felt more fluid coming out. When I wiped, the water was slightly pink. Contractions started right away. I stayed on the toilet for a while. It was okay — I needed a moment to get used to the sensations. Then I went back to bed to sleep between contractions.
It was already bright outside, and she let me sleep a little longer before coming to wake me gently and encourage me to get up and walk around the house — to take a few steps so things could progress faster. But I felt so good in bed. The contractions were comfortable, and I felt extremely relaxed, half asleep. I didn’t like the idea of getting up. I tried walking a bit, but it wasn’t comfortable — the contractions felt stronger. And walking distracted me and pulled me out of that deep inner state of relaxation.
So I chose to sit on the birthing ball. I put a towel over it. Being upright helped, and I could sway a little, but it still wasn’t ideal for me. I think I mostly stayed still — I’m not entirely sure — but the fact that the doula suggested again that we try walking makes me think that’s what was happening.
We walked twice, and from here everything becomes a blur. I don’t remember clearly — I was very inward-focused. I think that by around 9 or 10 a.m., I was walking through the house, but I only did a few rounds, because contractions felt stronger while standing. I leaned on Carmen during each one. When I lost control of my breathing during a few contractions — it happened once, and then with the next ones she breathed with me to help me stay focused. Two or three passed. She kept telling me to breathe in a very soft voice, and it was so easy to reconnect to my breath. It’s amazing to have support when you’re reaching the end of the active phase and you feel like you could lose yourself a bit.
From the moment the urge to push started, the intense contractions disappeared. The uterus switched to a different mode of work — long pauses and very soft, gentle pushing contractions.
The doctor on call — a beautiful woman, blonde, with a stylish short/medium haircut — checked me and told me I was already in the pushing phase. Someone brought a wheelchair; I undressed in the bathroom in mega slow motion by myself, and they took me upstairs to the birth room. The water was already running into the tub, but it was only beginning to fill. The main doctor was already there, plus a woman from England who was probably doing some kind of internship or exchange, a midwife, and a few other people. They put in an IV line, just to have it ready.
One of the women — I’m not sure if she was the midwife or the nurse — kept placing the Doppler on my belly from time to time through a black garbage bag (because I was in the water) to check the baby’s heartbeat.
They gave me some vitamins because they figured I hadn’t eaten and needed energy. The doctor kept saying she “had to do an episiotomy” and asked someone to bring the kit. Then she told me to get out of the water and give birth on the bed (all of this was meant to “motivate” me to push harder so I’d avoid the episiotomy — because they all knew I didn’t want any of that. I knew they were joking, but honestly, it was annoying, not motivating.)
It felt like a slightly stronger mosquito bite, literally one second. I immediately felt his head slip out, then he rotated, and his shoulders and the rest of his body came out in another second. He was already placed on my chest. I rubbed his back right away. They covered him with a blanket, and he turned pink.
They drained the tub immediately, and I had to get out with the baby in my arms. I got onto the bed, legs up, so they could check the damage and deliver the placenta. Sergiu cut the cord after it had already turned white. I also touched it to make sure it wasn’t pulsing anymore.
The vaginal tear didn’t hurt at all while being stitched. We talked about whether to leave the labial tear as it was or not. I honestly didn’t care in that moment, so they decided to stitch it with a bit of local anesthesia.
While the doula was holding the baby, I took a shower, with my husband helping me. It’s a safety measure recommended after birth, just in case you get dizzy. It stung a little the first time I peed (I poured water at the same time), but honestly not worse than it sometimes does after sex.
The baby was a bit restless that night — I think it was too quiet. I turned on the TV with the volume low, and he calmed down. In the womb there’s a lot of noise from all the activity of your body.
Feet more swollen than in pregnancy for about a week.
Belly deflated.
Back pain for two–three days until the body gets used to the shifted center of gravity.
Fingers deflated in two–three days.



Retrospectiv:
- Contracțiile au fost ușoare. Metoda de respirație „cu pană” nu mai era suficientă – am adaptat-o și am denumit-o respirația lentă ritmică din curs. Concentrarea pe respirație este cea mai bună metodă de gestionare astfel încât să ignori ce se întâmplă în rest.
- Am analizat de ce a trebuit să trec prin experiențele „negative” de a nu reuși expulzia bebelușului singură. Am ajuns la concluzia că poziția era de vină și timpul limită al medicilor. Nu mă pregătisem cu nicio poziție. Deşi m-am gândit mult şi la varianta de a-mi fi trăit propria naştere.
- Au invocat că bebe era în stres fetal ca să ia decizia să îl scoată mai repede, după ce am refuzat de două ori să fiu împinsă în fundul uterin (pe burtă, sub stomac).
Am învățat din experiența mea și m-am pregătit pentru a doua naștere:
- Am recitit unele cărți și am descoperit altele noi.
- Am analizat noile frici apărute şi le-am rezolvat (dacă nu o să mai fie la fel de frumos, dacă pățesc ceva, dacă mor, dacă nasc mai devreme şi ajung la urgențe şi nu mai ajung în CT, dacă traumatizez primul copil că plec de acasă, dacă soțul meu nu mai poate veni cu mine în alt oraş, dacă-dacă etc). Aici apare necesitatea nu doar a rezolvării fricilor, cât şi a corectării gândurilor zilnice prin metodele descrise în curs.
- Am citit povești frumoase de naștere.
- M-am gândit la experiența primei nașteri și am decis că:
nu mai nasc în apă (nu mi se potrivește), vreau să nasc în poziție gravitațională, așa cum simțeam la prima naștere că am contracții eficiente cu senzația de împins care exista.
- Am adăugat în antrenamente: respirația lentă-ritmică, expirația de expulzie cu sunet, cu deschiderea canalului de naștere, relaxarea mușchilor, a feței, a gurii; şi poziții gravitaționale - care le găseşti detaliate la curs.
- Am ascultat din nou afirmații pozitive pentru naștere.
- Am făcut din nou exercițiile de asociere.
- Am făcut mai puține analize pentru înlăturarea stresului inutil.
S-au aranjat lucrurile foarte frumos pentru noi, astfel încât soțul meu să aibă două luni de vacanță. Am plecat la CT pe 8 iulie, la 38 de săptămâni. Am fost la o ultimă analiză necesară, apoi a doua zi am fost la o întrevedere cu doctorița aleasă. I-am spus foarte clar că vreau să fiu lăsată în pace să nasc în ritmul meu și doar să fie privitor dintr-un colț îndepărtat. Am ales și pachetul de naștere cu moașă, însemnând să fiu mereu cu ea în travaliu și expulzie. Moașa avea să aibă un pic de concediu de vineri până luni, fix în perioada de 40 de săptămâni.
Așteptând contracțiile, am făcut ceva treabă prin casă: am măturat, dat cu mopul, spălat vasele, am mâncat. Sergiu și restul erau plecați la plimbare pe plajă.
Contracțiile au început la 18:30.

Dimensiunea burții în ziua naşterii

Naşterea în poziție gravitațională. Medicul - fusta neagră, moaşa - albastru, doula - mov. Zero sânge, zero fisuri.

Eu happy că am o bombonică.
Se vede papucul soțului şi încă cineva în uşă.

În aşteptarea expulziei placentei.

Prima zi după naşterea noaptea, treziți de personalul medical. Bub avea treabă să tragă de toate.

Acasă, a doua zi; Dimensiunea burții.


Cosleeping; este gărduț şi pe stanga şi pe dreapta

Plimbare pe plaja a 3a zi
Analiza de după:
Concentrarea pe deschiderea canalului de naştere, indiferent de senzația cercului de foc, a fost cheia lipsei oricărei fisuri. Nașterea pe uscat, în poziție gravitațională, mi se potrivește.
Am observat nevoia de eliberare a tensiunii prin contracția puternică a mâinilor, protejând zona de relaxare a pelvisului și a feței.
Așa că am adăugat ca antrenamente:
- poziția gravitațională cu prinderea de ceva solid pe care o poți practica cu două metode diferite.
- contractarea mușchilor mâinilor și eliberarea tensiunii prin brațe, concomitent cu relaxarea feței și a zonei intime.
- alte exerciții de asociere
Am început să studiez posibilitatea de a naște acasă. Observând înjumătățirea duratei fiecărei nașteri, am anticipat că a treia va dura 4 ore. (A durat 5.)
M-am interesat de fricile prezente și am citit tot ce încă nu știam. Am citit cărți despre naşterea acasă.
Am prins încredere din ce în ce mai mult că e o posibilitate adevărată. Am vorbit cu o moaşă care asistă acasă pentru a lua în calcul nașterea în oraşul meu, acasă. Moaşa se muta în altă parte a țării aşa că varianta asta a căzut.
Spre finalul sarcinii eram decisă 90% că nasc acasă. Am vrut, totuși, un plan B fain, sau opțiunea de a mă răzgândi, așa că tot în Constanța m-am dus.
Încă nu luasem micul dejun, abia îl pregătisem. Deși nu simțeam foame, am zis că hai să mănânc, că nu cred că mai apuc și am nevoie de energie, că nu știu cât durează.
Am mâncat rapid, cât mi-a permis stomacul și senzațiile, care deja se transformaseră în contracții ușoare în scurt timp.
M-am dus în cameră. Voiam să mă întind în pat să-mi iau somnul meu specific, dar erau o tonă de hăinuțe pe care le scosesem din uscător, de care uitasem. M-am apucat să le ordonez pe toate și să le pun la locul lor. Am pregătit prosoape și aleze, le-am pus să fie vizibile, la îndemână.
Am avut apoi loc să mă întind în pat. Contracțiile erau încă gestionabile, dar au devenit, într-o oră jumătate, destul de intense. Așa că o anunțasem pe doula mea că, dacă vrea să vină, e timpul. Peste încă 45 de minute, ea m-a anunțat că vine, și eu încă puteam să răspund la mesaje.
Stăteam pe partea mea stângă, la marginea patului. I-am auzit pe toți ceilalți cum au ajuns acasă și se foiau prin casă. A venit soțul meu să vadă ce fac și l-am anunțat că nasc acuși. A avut grijă să nu mă deranjeze copiii. Au venit pe rând să vadă ce mai face mama, dar nu au deranjat cu nimic. Aveau joaca lor prin restul apartamentului mare – aveau două camere și un living doar pentru ei.
Am făcut un drum până la baie, am eliminat ce mai aveam prin intestine, apoi m-am întors în pat. Apare și doula lângă mine. Am salutat-o și i-am zis ce frumoasă era, eram fermecată de asta. Nu o mai văzusem de la nașterea trecută, deci de 2 ani și 8 luni.
Am simțit nevoia să merg la baie și am mai avut câteva contracții pe veceu. I-am zis doulei să îmi pună chestiile ce le-am pregătit pe jos. O pătură, pe deasupra prosoape şi aleze. Am mai stat pe jos, în 4 labe, simțeam să mă rotesc din pelvis. Am mai avut o dată senzația să mă duc înapoi pe veceu, dar apoi m-am dus repede jos, că era deja timpul să iasă.
Toate contracțiile erau ușor de gestionat. Corpul meu își făcea treaba ușor și… cam repede.
Era fetiță. Sergiu era în uşă, îi cheamă şi pe copii. O chem şi pe mama “Vino să vezi, am făcut o fetiță”. Apare şi mama în ușă – ea nu știa că eram în travaliu. S-a trezit direct cu rezultatul. Am pus un prosop pe ea, o mai ştergeam. Mi-am dat seama că eram încă îmbrăcată şi am pus-o jos un pic, cât să îmi scot bluza, să o țin pe piept.
A durat și puțin totul. De la prima senzație până la ieșire: 5 ore și un pic. Dar cum timpul se contractă, am simțit de parcă a durat o oră.
Ne-am mutat în pat, aleze peste tot și cu un castronaș lângă, așteptam placenta. Eram fermecată. Și total fericită că era şi ea fetiță. A căutat sânul, s-a atașat frumos. Peste aproximativ o oră a ieșit și placenta. I-am zis mamei să aibă ea onoarea să taie cordonul ombilical. Eram pregătită cu un foarfece steril, şi ață dentară pentru a lega bontul.
Eram pregătită cu remedii, am luat câteva guri, preventiv pentru sângerare.
M-am fisurat un pic, pentru că a fost totul foarte rapid. Am folosit argint coloidal şi cremă de gălbenele de la Abocca şi s-a vindecat totul în câteva zile.
Cel mai mic bebeluș al meu. Eram chiar foarte mirată că poate fi așa mititică. Am cântărit-o abia a doua zi și avea 3,4 kg.
Am chemat un doctor de familie care să constate nașterea. Eram deja pregătită cu foile necesare, imprimate. A completat o foaie și cu aceea am mers să facem certificatul de naștere.
Am mai stat încă o săptămână la mare. Am avut marsupiu și geacă de babywearing pentru plimbările pe-afară, pe plajă.

Dimensiunea burții cu o zi înainte

Dimensiunea burții cu o zi înainte

Imediat după expulzia bebeluşului, pe jos la baie.





Bineînțeles că şi din această naştere am învățat, iar toate cunoştințele mele cele mai importante le găseşti în curs.
⚠️ Notă importantă:
Informațiile din acest articol sunt oferite strict în scop educațional și informativ. Nu sunt sfaturi medicale și nu înlocuiesc consultul de specialitate. Nu sunt medic, nu dețin vreo diplomă medicală, ci împărtășesc ceea ce am învățat din experiență personală și studiu individual.
Te încurajez cu toată inima să discuți orice nelămurire sau decizie cu medicul tău, care îți cunoaște cazul și îți poate oferi cea mai potrivită recomandare.
Scopul acestui articol este să îți ofere claritate și curaj să pui întrebări și să iei decizii informate.
Created with 🩷 by me
Europe, Romania, France, Spain, Albania, Andorra, Austria, Belarus, Belgium, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, France, Germany, Greece, Hungary, Iceland, Ireland, Italy, Kosovo, Latvia, Liechtenstein, Lithuania, Luxembourg, Malta, Moldova, Monaco, Montenegro, Netherlands, North Macedonia, Norway, Poland, Portugal, Romania, Russia, San Marino, Serbia, Slovakia, Slovenia, Spain, Sweden, Switzerland, Turkey, Ukraine, United Kingdom, Vatican City, Afghanistan, Algeria, Angola, Antigua and Barbuda, Argentina, Armenia, Australia, Azerbaijan, Bahamas, Bahrain, Bangladesh, Barbados, Belize, Benin, Bhutan, Bolivia, Botswana, Brazil, Brunei, Burkina Faso, Burundi, Cabo Verde, Cambodia, Cameroon, Canada, Central African Republic, Chad, Chile, China, Colombia, Comoros, Congo (Republic of the), Congo (Democratic Republic of the), Costa Rica, Cuba, Djibouti, Dominica, Dominican Republic, Ecuador, Egypt, El Salvador, Equatorial Guinea, Eritrea, Eswatini, Ethiopia, Fiji, Gabon, Gambia, Georgia, Ghana, Grenada, Guatemala, Guinea, Guinea-Bissau, Guyana, Haiti, Honduras, India, Indonesia, Iran, Iraq, Israel, Jamaica, Japan, Jordan, Kazakhstan, Kenya, Kiribati, Kuwait, Kyrgyzstan, Laos, Lebanon, Lesotho, Liberia, Libya, Madagascar, Malawi, Malaysia, Maldives, Mali, Marshall Islands, Mauritania, Mauritius, Mexico, Micronesia, Mongolia, Morocco, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nauru, Nepal, New Zealand, Nicaragua, Niger, Nigeria, North Korea, Oman, Pakistan, Palau, Panama, Papua New Guinea, Paraguay, Peru, Philippines, Qatar, Rwanda, Saint Kitts and Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, Sao Tome and Principe, Saudi Arabia, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Solomon Islands, Somalia, South Africa, South Korea, South Sudan, Sri Lanka, Sudan, Suriname, Syria, Taiwan, Tajikistan, Tanzania, Thailand, Timor-Leste, Togo, Tonga, Trinidad and Tobago, Tunisia, Turkmenistan, Tuvalu, Uganda, United Arab Emirates, United States, Uruguay, Uzbekistan, Vanuatu, Venezuela, Vietnam, Yemen, Zambia, Zimbabwe
© Copyright 2026.Blending Rainbows. All Rights Reserved.
You should not rely on the information provided on our website, in our courses, books, educational materials, or social media content as a substitute for medical advice from your doctor or another qualified healthcare professional.
If you have any specific questions regarding a medical condition, concern, or symptom, or if you believe you may be suffering from a medical condition, you should consult your doctor or another qualified healthcare professional.
You should never delay seeking medical advice, disregard medical advice, or discontinue medical treatment because of information presented on our website, in our courses, books, educational materials, or social media content.
All information provided is intended for educational and informational purposes only.
Results cannot be guaranteed. Any testimonials, success stories, personal experiences, or examples shared are provided for illustrative purposes only. Your individual experience may differ from those presented in our materials. Every person is unique, and results may vary based on individual circumstances.